Începe a VIII-a ediție ConstructFest, cel mai mare târg european dedicat pieței de construcții
ConstructFest reunește în perioada 15-19 aprilie cele mai reprezentative companii din domeniu, viitori ingineri constructori, studenți și elevi. Pe parcursul celor cinci zile, evenimentul de referință pentru piața de construcții din România facilitează interacțiunea live a companiilor cu participanții, atât în vederea recrutării, cât și pentru dezvoltarea parteneriatelor.
TÂRGUL COMPANIILOR ȘI TÂRGUL EDUCAȚIONAL
Aceste zile sunt dedicate prezentării celor mai noi oportunități în domeniul construcțiilor. Târgul Educațional oferă elevilor o fereastră spre viitor, cu informații detaliate despre programele de studiu ale UTCB și oportunități internaționale, în timp ce Târgul Companiilor deschide porțile pentru o carieră strălucită în proiectare, execuție, ofertare sau mentenanță, direct de la sursă pentru toți studenții UTCB.
Companiile prezente sunt:Aduro Impex, Allied Engineers, CONSTRUCȚII ERBAȘU, Concept Structure, Edit Structural, Holcim, Leviatan Design, MIT Clima, NESS, Popp & Asociatii, Profesional Consulting Engineers, TECNIC, CON-A, Concelex, DADA Proiect, Ghallard, Henkel, ECOAPA Design, STRABAG, PORR, Quadratum Architecture, Viarom, ALLBim, Engie, Hidroelectrica, Rotary, ROMCIM, Saidel Engineering, Societatea Română de Geotehnică și Fundații, SW Umwelttechnik România, Urban-INCERC, eDevize, PIPESUPPORT CONSULT, RAWLPLUG
Organizatiile profesionale partenere sunt: FEDERAȚIA PATRONATELOR SOCIETĂȚILOR DIN CONSTRUCȚII, Asociaţia Inginerilor de Instalaţii din România, Ordinul Auditorilor Energetici din România, Asociaţia Profesională pentru Monitorizare Geotehnică şi Structurală.
Târgul Educațional va avea ca scop principal sprijinirea elevilor de liceu în obținerea informațiilor necesare despre programele de studiu ale celor 7 facultăți UTCB, chiar de la reprezentații acestora, dar și de la studenții ASCB – Asociația Studenților la Construcții București. Totodată, elevii și studenții au posibilitatea de a afla informații valoroase despre oportunitățile internaționale la care au acces prin apartenența universității la Alianța EU-CONEXUS – Universitatea Europeană pentru Dezvoltarea Durabilă Inteligentă a Zonelor Urbane de Coastă. Evenimentul contribuie anual la atragerea tinerilor spre o carieră în domeniul construcțiilor, sector prioritar pentru România în următorii ani.
“ConstructFest nu este doar un eveniment; este un manifest pentru inovație, sustenabilitate și colaborare. Prin aducerea împreună a liderilor industriei, a mediului academic și a tinerilor talentați, ne propunem să modelăm viitorul construcțiilor în România și în Europa. Vă invităm să fiți parte a acestei viziuni, să explorăm împreună noile orizonturi ale progresului și inovației.
Sub egida ConstructFEST, vor fi organizate următoarele evenimente de amploare în cadrul cărora stakeholderii naționali și internaționali vor prezenta perspective noi în educație, inovare și cercetare și vor dezbate teme de actualitate din domeniu”, susține Prof.Univ.Dr.Ing. Radu Văcăreanu, Rectorul Universității Tehnice de Construcții București.
PREZENTĂRI, WORKSHOPURI ȘI CONFERINȚE
Consultare publică Bus4ROBOOST
Acest eveniment pune accent pe strategia și foaia de parcurs pentru calificările în sectorul construcțiilor, având ca scop adaptarea la cerințele de eficiență energetică și digitalizare. Prin Bus4ROBOOST, urmărim să contribuim la schimbarea paradigmelor și atingerea țintelor de dezvoltare durabilă pentru România, în linie cu angajamentele pentru 2030 și 2050.
Instal TechTalks (un forum pentru actualii și viitorii ingineri de instalații)
Un forum de dezbatere pentru actualii și viitorii ingineri de instalații, Instal TechTalks, aduce în discuție ultimele tendințe și provocări din industrie. Participanții vor avea oportunitatea să interacționeze cu experții din domeniu, explorând teme precum eficiența energetică, sustenabilitatea și digitalizarea în construcții.
Dezvoltare profesională și oportunități internaționale (CCOC, EU-CONEXUS, Erasmus+)
Acest segment își propune să ilustreze panorama oportunităților internaționale disponibile pentru studenți, de la programe de schimb academic la proiecte de cercetare la nivel internațional. Prin colaborarea cu EU-CONEXUS și Erasmus+, studenții sunt încurajați să își extindă orizonturile academice și profesionale, beneficiind de o experiență educativă fără frontiere.
Workshop regional nZEB Ready – UTCB & Cluster PRO Nzeb
Prin intermediul proiectului nZEB Ready, finanțat de programul Horizon 2020, evenimentul urmărește să pregătească piețele de construcții pentru implementarea clădirilor cu consum de energie aproape zero. Acesta promovează conștientizarea, formarea profesională și dezvoltarea schemelor de finanțare pentru nZEB, conectând inițiativele europene pentru un viitor sustenabil.
Școala Doctorală UTCB – Explorarea frontierelor cunoașterii în domeniul sustenabilitatii mediului construit
Acest segment oferă o platformă pentru studenții de master interesați de continuarea studiilor la nivel doctoral. Stake-holderii noștri sunt alături de noi pentru a discuta importanta unor teme de cercetare ancorate în nevoile societale și problematica actuală a mediului construit. Vor fi prezentate activitățile Școlii Doctorale, structura Studiilor Universitare de Doctorat și oportunitățile de finanțare, burse și mobilități pentru doctoranzi. Sesiunile de dialog direct vor permite participantilor să descopere oportunitățile de cercetare avansată și colaborările internaționale, deschizând drumul către cariere academice de succes și contribuții semnificative în domeniile lor de studiu. Un micro-hackaton cu premii, dedicat masteranzilor va fi de asemenea organizat.
Open Days for SHIE – Students Handicap Inclusive Experience
Evenimentul Open Days for All accentuează valorile incluziunii și acceptării diversității în mediul academic și profesional. Prin activități interactive, sportive și vizite la standurile companiilor participante, studenții și elevii sunt încurajați să colaboreze și să își valorifice diferențele, consolidând astfel un mediu educațional și profesional mai deschis și inclusiv.
REUNIUNI
ARUST – Alianța Română a Universităţilor de Știință și Tehnologie
Adunarea rectorilor și reprezentanților universităților tehnice membre ARUST facilitează dezbateri asupra temelor de interes pentru învățământul superior tehnic și explorează noi căi de colaborare. Acest eveniment subliniază importanța sinergiei între universitățile tehnice pentru a împărtăși cunoștințe, resurse și pentru a promova inovația în educație și cercetare, pregătind astfel studenții pentru provocările viitorului.
Consiliul Consultativ al Universității Tehnice de Construcții București
Prin întâlnirile Consiliului Consultativ, UTCB își propune să consolideze legăturile cu sectorul construcțiilor, reprezentat de companii, autorități publice și asociații. Scopul este de a orienta universitatea în direcții care răspund nevoilor reale ale industriei, de la evaluarea și implementarea programelor de studii până la inițierea de parteneriate strategice pentru practică și angajare.
Ediția anterioară ConstructFest, în cifre
Evenimentul ConstructFest 2023 a fost găzduit de Facultatea de Construcții Civile, Industriale și Agricole. În cadrul celei de-a VII-a ediții a evenimentului, au fost prezente aproximativ 30 de companii cu standuri fizice și zone de networking, peste 800 de elevi de la 70 de licee din țară și din București.
Pentru mai multe informații legate de ConstructFEST, vă rugăm accesați: https://constructfest.ro/. Evenimentul va avea loc la Facultatea de Construcții Civile, Industriale și Agricole (FCCIA), Bulevardul Lacul Tei 124. Persoană de contact – Lavinia Turcu, Coordonator Comunicare și Relații Externe, lavinia.turcu@utcb.ro, 0754538937.