Curs de perfecționare profesională continuă în vederea susținerii examenului de autorizare ca Diriginte de Șantier și/sau Responsabil Tehnic cu Execuția

23 septembrie 2019

Universitatea Tehnică de Construcții București (UTCB) organizează cursuri de perfecționare profesională continuă a specialiștilor care desfășoară activități în domeniul construcțiilor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare și a HG nr. 742/2018 privind modificarea HG nr. 925/1995 pentru aprobarea Regulamentului de verificare şi expertizare tehnică de calitate a proiectelor, a execuției lucrărilor şi a construcțiilor, precum și cursuri de pregătire în vederea susținerii examenelor de autorizare ca Diriginte de Șantier și/sau Responsabil Tehnic cu Execuția, organizate de către Inspectoratul de Stat în Construcții – ISC.

Cursurile se vor organiza pe domenii/subdomenii și specialități pentru instalații și se vor desfășura la sediile facultăților de profil din cadrul UTCB, în grupe de minim 25 de persoane.

Datele de începere a cursurilor pentru fiecare domeniu/subdomeniu sau specialitate pentru instalații, vor fi anunțate, în funcție de numărul solicitărilor primite, la numerele de telefon și adresele de email ale solicitanților, menționate în cerere.

Cursurile vor avea o durată de 20 ore, se vor desfășura în zilele de sâmbătă și duminică și se vor finaliza prin eliberarea unui certificat de absolvire. Costul participării este de 600 lei + TVA.

Cererile se vor transmite la adresa de email: madalin.iliescu@utcb.ro sau se vor depune la sediul UTCB- Facultatea de Construcții Civile, Industriale și Agricole (FCCIA) din Bd. Lacul Tei 122-124, Sector 2, București, persoană de contact: Mădălin ILIESCU.

Model cerere:

Subsemnatul/a . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ,

Solicit înscrierea la (*)  . . . . . . . .

Domeniu/subdomeniu/specialitatea:   . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

  . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

  . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Număr de telefon: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Adresa de email: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Data:                                                                                                          Semnătura

. . . . / . . . . / 2019                                                                                        . . . . . . . . . . . . . . . . .

(*)
1. cursul de perfecționare profesională continuă desfășurat în baza prevederile Legii nr. 10/1995 privind calitatea, republicată, cu modificările și completările ulterioare și a HG nr. 742/2018 privind modificarea HG nr. 925/1995 pentru aprobarea Regulamentului de verificare şi expertizare tehnică de calitate a proiectelor, a execuției lucrărilor şi a construcțiilor;
2.cursul de pregătire în vederea susținerii examenelor de autorizare ca Diriginte de Șantier și/sau Responsabil Tehnic cu Execuția.

Skip to content