[Actualizare articol]
Lista rezultatelor finale privind eligibilitatea propunerilor de proiecte – 16 septembrie 2024
Listă propuneri eligibile – 11 septembrie 2024
Lista propuneri de proiecte depuse – 09 septembrie 2024
Pachet de informații – 2024
Îndrumar depunere proiecte GNaC2-ARUST – 2024
Lista proiectele selectate la finanțare – 25 iulie 2023
Lista rezultate proiecte – 17 iulie 2023
Listă finală proiecte eligibile – 31 mai 2023
Listă proiecte eligibile – 25 mai 2023
Liste proiecte depuse – 22 mai 2023
Pachet de informații – 2023
Îndrumar depunere proiecte
Scop:
Stimularea activității de cercetare realizată în cadrul Universităților ARUT printr-un program de cercetare propriu care se adresează cadrelor didactice și cercetătorilor din Universitățile ARUT. Domeniile de specializare științifică au fost identificate la nivelul fiecărei Universități în conformitate cu HG nr.158/2018 Anexa 1 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor și al specializărilor/programelor de studii universitare și a structurii de învățământ superior pentru anul universitar 2018-2019. Domeniul de specializare științifică corespunde unui domeniu fundamental sau unei ramuri de știință sau unei sub-ramuri științifice care aparține unei ramuri de știință.
Obiective
- Creșterea capacității de cercetare a cadrelor didactice și a cercetătorilor din Universitățile ARUT;
- Dezvoltarea unui management de program și proiecte comun la nivelul ARUT;
- Dezvoltarea abilităților cadrelor didactice și a cercetătorilor de a conduce echipe și de a administra proiecte de cercetare;
- Identificarea unor abilități complementare pe tematici comune pentru dezvoltarea unor proiecte viitoare de parteneriate în cadrul ARUT.
Rezultate estimate
Prin finanțarea acestui tip de proiecte se urmărește:
- Creșterea producției științifice prin publicarea în reviste indexate în WoS, prin cereri/obținerea de brevete aplicabile în economie;
- Creșterea capacității cadrelor didactice din Universitățile ARUT de a candida cu succes la programe/proiecte naționale și internaționale;
- Creșterea vizibilității la nivel internațional a Universităților ARUT prin creșterea numărului de participări la conferințe internaționale la care Universitățile ARUT pot să prezinte rezultatele cercetărilor sprijinite;
- Realizarea în comun a unor noi programe care să întărească capacitatea de conclucrare la nivel interdisciplinar și multidisciplinar pe domeniile științifice dezvoltate de Universităților ARUT.
Condiții generale de participare
- Programul se adresează cadrelor didactice și cercetătorilor activi pe toată durata proiectului, în cadrul Universităților ARUT, încadrați pe perioadă nedeterminată;
- Fiecare proiect este condus de un Director de proiect care are responsabilitatea principală pentru administrarea și realizarea proiectului;
- Echipa de proiect se constituie fără a pune restricții privind numărul, vârsta și gradul didactic. Singura condiție este de a fi cadru didactic, cercetător în Universitatea din care face parte și directorul de proiect. Echipa de cercetare trebuie să fie constituită din minim două persoane (inclusiv directorul de proiect) și obligatoriu să aibă și un doctorand.
- Un membru al comunității academice UTCB poate să facă parte dintr-o singură echipă (ca director de proiect sau ca membru).
- Coordonarea competiției se va realiza de o echipă operativă formată din reprezentanții Universităților ARUT, condusă de un responsabil de sistem stabilit la nivel ARUT. Fiecare Universitate își va stabili propria echipă care va asigura sprijinul logistic pentru managementul de program/proiecte aferent Universității respective.
Criterii de eligibilitate
- Directorul de proiect este cadru didactic cu gradul de asistent universitar/asistent de cercetare, șef de lucrări/lector universitar sau echivalent, conferențiar, cercetător științific sau cercetător științific grad III, II, activ în cadrul unei Universități din cadrul ARUT pe toată durata contractului de finanțare, cu titlul de doctor.
- Se verifică pe baza Adeverinței de la Serviciul personal al Universității la care activează, în care se specifică funcția de cadru didactic sau cercetător, departamentul și facultatea, și pe baza Anexei 2 la Cererea de finanțare- Declarația pe propria răspundere a Directorului, documente care se încarcă în platformă. Se depun deodată cu Cererea de finanțare.
- Fiecare propunere de proiect se va adresa în mod obligatoriu unui domeniu de specializare științifică din lista domeniilor de specializare științifică stabilite de Universitatea la care activează aplicantul. Anexa 3 conține lista cu domeniile de specializare științifică stabilite de Universitate. O propunere care nu se adresează unui domeniu de specializare științifică conform cu Anexa 3, este declarată neeligibilă. Se verifică automat prin platforma electronică dacă aplicantul a selectat Universitatea și domeniul de specializare științifică aferent acesteia.
- Se admite depunerea unei singure propuneri de proiect de către un director de proiect. În cazul în care sunt depuse mai multe propuneri de proiecte de către același director de proiect, acestea vor fi declarate neadmisibile. Se verifică automat prin platforma electronică după numele directorului de proiect.
- La momentul depunerii aplicației directorul de proiect nu conduce în calitate de director/responsabil proiect/granturi/contracte de cercetare-dezvoltare obținute prin competiții naționale/internaționale, așa cum sunt definite de OMENCS 6129/2016. Se verifică pe baza Anexei 2 la Cererea de finanțare – Declarație pe proprie răspundere a Directorului de proiect.
- Nu vor fi finanțate proiecte care au în vedere activități deja finanțate sau în curs de finanțare din alte surse. Se verifică pe baza Anexei 2 la Cererea de finanțare – Declarație pe proprie răspundere a Directorului de proiect.
- Directorul de proiect are obligația să se asigure că propunerea de proiect respectă normele prevăzute de Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare, cu modificările și completările ulterioare, precum și de alte reglementări legislative de etică specifice domeniului de cercetare a proiectului. De asemenea, în situația în care domeniul proiectului necesită obținerea de avize și acreditări specifice, directorul de proiect se va asigura de obținerea acestora anterior depunerii aplicației. Se verifică pe baza Anexei 2 la Cererea de finanțare -Declarație pe proprie răspundere a Directorului de Proiect. În funcție de specificul proiectului se vor prezenta la depunere avize și acreditări specifice.
Durata
Durata unui proiect este de max. 12 luni. Se estimează că semnarea contractelor de finanțare se va realiza la data de 31 iulie 2023.
Buget
Bugetul susținut de Universitatea Tehnică de Construcții București în cadrul competiției este asigurat integral din veniturile proprii ale Universității și este de 600000 lei.
Bugetul maxim alocat sub formă de grant unui proiect este în valoare de 50000 lei pentru fiecare proiect selectat pentru finanțare.