Parteneriat între UTCB și Asociația Patrimoniului Regal Peleș (APRP), Sinaia, 19-24 septembrie

25 septembrie 2022

Prima vizită exploratorie din cadrul Protocolului de Parteneriat între UTCB și Asociația Patrimoniului Regal Peleș (APRP) a avut loc la Sinaia, 19-24 septembrie

Săptămâna trecută a avut loc loc prima vizită exploratorie din cadrul Protocolului de Parteneriat între UTCB și Asociația Patrimoniului Regal Peleș (APRP) la Sinaia. În urma semnării acestui Protocol, vor beneficia atât proiectele de restaurare a clădirilor istorice de pe Domeniul Regal Sinaia, cât și studenții universității, ca viitori specialiști în această nișă a profesiei.

 Un număr de 14 studenți UTCB, de la diferite specializări din carul UTCB, s-au alăturat astfel echipei care a început deja lucrările de reabilitare a Vilei Șipot Casa Arhitectilor și a Complexului Vulpărie, sub coordonarea APRP. Protocolul reprezintă, de asemenea, cadrul în care cei doi parteneri vor desfășura activități, precum – programe de practică, evenimente științifice, demersuri de cercetare, schimburi de experiență naționale și internaționale.

“Suntem exact unde trebuie să fim. Ne alăturăm cu bucurie celor care se preocupă de acest ansamblu minunat de la Peleș, care înseamnă atât de mult pentru fiecare dintre noi. Acest demers ne ajută să realizăm ceva important pentru comunitatea academică, să constituim grupuri cu expertiză multi-disciplinară în cadrul unui conglomerat de universități care stau la aceeasi masă. Colegii mei asteaptă cu nerăbdare să se apuce de lucru împreună cu APRP. Cred că această colaborare ne va ajuta să descoperim nevoile reale și complexe ale clădirilor de patrimoniu”, susține Rectorul UTCB, Prof. univ. dr. ing. Radu Văcăreanu.

Universitatea noastră se alătură așadar instituțiilor academice care sprijină deja APRP –  Universitatea de Știinte Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMV Bucuresti), Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București (UAUIM), Universitatea Națională de Muzică București (UNMB) și Universitatea Transilvania din Brașov.

Timp de o săptămână, studenții UTCB au luat parte la activități practice privind restaurarea exteriorului „Casuței poartă” de lângă „Podul Carmen Silva”, unde firma de construcții va începe lucrările sub îndrumarea dlui ing. Cătălin Buliga, au efectuat vizite pe șantierul APRP de la Vila Șipot – Casa Arhitecților, la Castelul Peleș și Pelișor și au realizat filmări cu profesorii însoțitori pentru promovarea experienței.

De asemenea, dat fiind că universitatea noastră este membru al Alianței EU-CONEXUS și că Biroul EU-CONEXUS din cadrul universității a susținut această mobilitate, studenții au participat și la un training pentru Debate, cât și la un Debathon EU-CONEXUS, parte din proiectul Student Civic Engagement. Acest proiect își propune dezvoltarea implicării și competențelor civice a studenților, precum și formarea acestora și a cadrelor didactice în implementarea debathoanelor. Proiectul se desfășoară sub egida Erasmus Plus și este coordonat de Universitatea La Rochelle. A fost lansat în martie 2021, iar până în acest moment au avut loc două evenimente – întâlnirea echipei proiectului în Franța și un training în Klaipeda, Lithuania, partenerii noștri din EU-CONEXUS. O altă misiune importantă a proiectului este dezvoltarea de regulamente și documente care să încurajeze, la nivel de instituție, implicarea studenților în activități civice.

Sperăm ca acest nou Protocol să fie unul de impact pentru viitoarele cariere ale studenților noștri!

Mai multe detalii pot fi consultate accesând linkurile de mai jos :

Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș (APRP) și Universitatea Tehnică de Construcții București (UTCB) au semnat protocolul unui parteneriat pentru proiectele de restaurare a clădirilor de pe Domeniul Regal Peleș

Restaurarea clădirilor istorice de pe Domeniul Regal Sinaia

Youtube – Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș 

Știri pe Surse – Iubitorii de arhitectură pot contribui la restaurarea ansamblului de pe Domeniul Peleș, acțiune coordonată de Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș

 
Skip to content