Simpozion comemorativ „Anghel Saligny – 100 de ani de la moarte” 

Prof. univ. dr. ing. Radu Văcăreanu, Rector al Universității Tehnice de Construcții București, a susținut astăzi un discurs despre „Anghel Saligny, profesorul”, în cadrul Simpozionului comemorativ „Anghel Saligny – 100 de ani de la moarte”, organizat de către Academia Română, Secţia de științe tehnice, Academia de Științe Tehnice din România – ASTR și Comitetul Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii – CRIFST. 

În deschiderea evenimentului a luat cuvântul acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, alocuțiunile fiind susținute de către distinși invitați precum: 

▶️ acad. Mircea Dumitru, vicepreședinte al Academiei Române, președintele Comitetului Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii – CRIFST, „Anghel Saligny, academicianul” 

▶️ prof. ing. Nicolae Noica, membru de onoare al Academiei Române, director general al Bibliotecii Academiei Române 

▶️ Acad. Ioan Bianu, director al Bibliotecii Academiei Române (1884-1935), „Despre Anghel Saligny” 

▶️ prof. univ. em. dr. ing, Valeriu V. Jinescu, președintele Academiei de Științe Tehnice din România – ASTR, „Anghel Saligny, inginerul” 

Vă invităm să parcurgeți discursul susținut de către rectorul UTCB mai jos. 

DISCURS – 17 iunie, Academia Română 

• Prof. univ. dr. ing. Radu Văcăreanu 
• Rector, Universitatea Tehnică de Construcții București 

Stimați membri ai Academiei Române, 

Distinși colegi, 

Doamnelor și domnilor, 

În această zi cu profundă semnificație pentru comunitatea științifică și inginerească a României, mă simt onorat să evoc, din partea Universității Tehnice de Construcții București, figura emblematică a inginerului și a profesorului – Anghel Saligny – un spirit vizionar și un formator de generații excepționale de ingineri. 

Anghel Saligny este, pe bună dreptate, asociat cu Podul de la Cernavodă – cel mai lung pod din Europa continentală la momentul inaugurării în 1895 și o capodoperă inginerească ce a sfidat limitele tehnice ale epocii. Dar pentru noi, cei care lucrăm în formarea inginerilor, Anghel Saligny înseamnă mai mult decât o operă de infrastructură monumentală. El este unul dintre fondatorii spiritului ingineresc românesc. A fost nu doar un constructor al României moderne, ci și un arhitect al conștiințelor profesionale și un dascăl desăvârșit care a pus bazele școlii tehnice românești de mare prestigiu. 

Născut în 1854, într-o familie cultivată și riguroasă, fiu al cunoscutului pedagog Alfons Saligny, tânărul Anghel Saligny a fost încă de la început modelat pentru excelență. După studii liceale în Focșani și apoi universitare la Berlin – a revenit în țară cu o viziune clară: România trebuia construită temeinic, pe baze inginerești solide, dar și pe educație temeinică și formare profesională de înalt nivel. 

Din 1884, când a devenit profesor la Școala Națională de Poduri și Șosele, Saligny și-a asumat cu toată responsabilitatea misiunea de a pregăti viitoarele generații de ingineri. Obișnuia să-i atragă pe cei mai buni studenți în activitatea sa profesională, oferindu-le acces la proiecte reale, de anvergură. Îi includea, uneori de la vârste fragede, în echipele care lucrau la poduri, la căi ferate, la silozuri – pentru că știa că doar prin practică riguroasă, împletită cu încredere, se formează adevărații ingineri. 

Unul dintre discipolii săi, Emil Prager, nota cu admirație: „Niciun alt dascăl nu a fost mai devotat decât Saligny noii generaţii de ingineri. Nu doar că le oferea larg experienţa sa practică, ci o făcea cu generozitate, fără rezerve. Încuraja iniţiativa, dar și asumarea responsabilității. În mâinile elevilor săi își punea adesea destinele unor proiecte importante, pentru ca ei să învețe greutatea deciziei inginerești.” 

Între 1884 și 1914, timp de 30 de ani, Anghel Saligny a condus Catedra de Poduri, devenind nu doar un profesor, ci și un mentor respectat și un simbol de etică profesională. Pentru el, meseria de inginer era un act de responsabilitate națională, o datorie morală și profesională. 

La inaugurarea Podului de la Cernavodă, în prezența Regelui Carol I, Saligny a avut o inițiativă grăitoare: a insistat ca garda de onoare să fie formată din studenții Școlii Naționale. Era un gest simbolic, dar profund. El voia să transmită că viitorul României stă în mâinile acelor tineri. Că nu e suficient să proiectăm structuri din oțel și piatră – trebuie să construim caractere, să întărim etica profesională și să insuflăm mândria de a construi pentru oameni și pentru viitor. 

Dar Saligny nu s-a oprit doar activitatea din sălile de clasă. În perioada Primului Război Mondial, între 1916 și 1918, a condus comisia de reorganizare a învățământului tehnic superior românesc. Este cel care a trasat principiile care au stat la baza reformării sau înființării Școlilor Politehnice din București, Iași și Timișoara. A înțeles, cu clarviziune, că o țară modernă are nevoie de instituții tehnice solide, bine fundamentate, capabile să genereze progres sustenabil. 

La 1 octombrie 1914, nemaiputând continua să își susțină cursul de la catedra de poduri din cauza stării de sănătate – s-a retras. În ultimii ani ai carierei sale, inginer șef Ion Ionescu (titular la Școala de Poduri și Șosele, catedra de lucrări grafice) a fost suplinitor pentru Saligny. În semn de apreciere pentru contribuția adusă, Saligny i-a inmânat inginerului Ionescu o recipisă – care însă a refuzat să o accepte și care a propus, în schimb, ca acești bani să fie folosiți pentru crearea unui fond destinat publicării unor cursuri de științe tehnice. Așadar, suma de 13 750 lei depusă de inginerul Anghel Saligny la Casa de Depuneri și Consemnațiuni pe numele inginerului Ion Ionescu – urma să fie primită de către Societatea Gazeta Matematică, pentru “înființarea unui fond nealienabil, sub numele de Fondul Anghel Saligny, din veniturile anuale ale căruia să se tipărească cărți de matematici aplicate sau cu un cuprins tehnic; pe coperta cărților tipărite se va scrie: Tipărită de Societatea Gazeta Matematică din Fondul Anghel Saligny”. 

Viziunea sa asupra educației tehnice era una echilibrată: performanță științifică dublată de caracter, spirit inovator însoțit de disciplină și răspundere. El nu forma doar ingineri buni – forma oameni de valoare, devotați binelui public. 

Doamnelor și domnilor, 

Universitatea Tehnică de Construcții București este astăzi moștenitoarea acestei viziuni. Spiritul fondator al lui Anghel Saligny ne inspiră zi de zi. În sălile noastre de curs, în laboratoarele noastre, în șantierele pe care le sprijinim, continuăm misiunea sa: aceea de a forma ingineri care să proiecteze, și să construiască durabil, etic și, mai ales, responsabil.  

Astăzi, Universitatea Tehnică de Construcții București este membru fondator al Alianței Europene de nouă universități EU-CONEXUS – Universitatea Europeană pentru Dezvoltarea Durabilă Inteligentă a Zonelor Urbane de Coastă, oferind astfel studenților noștri, pe lângă programele de studii UTCB și o gamă variată de oportunități internaționale, menite să-I ajute în dobândirea unor competențe vitale pentru construirea unui viitor durabil și sustenabil pentru România și nu numai. 

În încheiere, îi suntem recunoscători dascălului Anghel Saligny nu doar pentru construcțiile sale emblematice, ci mai ales pentru podurile simbolice pe care le-a realizat între generații. Pentru că, prin exemplul său, Saligny a construit poate cea mai durabilă operă a sa: o cultură inginerească românească bazată pe excelență, devotament și încredere în tineri. 

Permiteți-mi să spun, cu reverență și recunoștință, că suntem cu toții beneficiarii acestei moșteniri. Și avem datoria de a o duce mai departe. 

Vă mulțumesc.