Conferința „Consilierea de Carieră – Resurse și Strategii pentru Profesioniști”
În perioada 7-9 noiembrie 2024, Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră a organizat Conferința „Consilierea de Carieră – Resurse și Strategii pentru Profesioniști”, alături de Universitatea din București și Asociația Consilierilor Români (ACROM).
Cu participarea a 90 de specialiști din diverse universități și instituții preuniversitare din întreaga țară, alături de reprezentanți ai universităților tehnice – Politehnica din București, Politehnica Timișoara și Academia Forțelor Aeriene din Brașov, conferința a oferit contribuții valoroase prin sesiuni dedicate inovațiilor în consiliere, inteligenței artificiale și sprijinului acordat studenților cu nevoi speciale.
Universitatea Tehnica de Construcții București – UTCB a fost reprezentată de către Iulian SPĂTĂRELU (Director CCOC), Anula COȘOIU (Consilier vocațional), Mihaela IFTODE (Consilier orientare în carieră) şi Maria OSICEANU (specialist psihologie educațională și orientare școlară).