Descoperă-ne

Universitatea Tehnica de Construcții București dispune de un corp profesoral de elită (157 profesori si profesori consultanți, 122 conferențiari, 107 șefi de lucrări, 198 asistenți și preparatori), care s-a afirmat atât prin rezultatele activității didactice și de cercetare, cât și prin participarea nemijlocită la cele mai importante construcții realizate în țara noastră.

În Romania sunt înregistrate peste 10.000 de firme având în profilul lor diferite activități de construcții: proiectare, execuție, reparații, întreținere din care marea majoritate particulare. Sectorul de construcții se arată a fi deosebit de dinamic și cu mari perspective în contextul integrării în Uniunea Europeana.

În prezent, câteva mii de absolvenți ai Universității Tehnice de Construcții București activează în SUA, Canada, Germania, Franța, Italia, Spania, Israel, Africa de Sud etc. Pregătirea solidă dobândita le-a dat posibilitatea să se adapteze și să se integreze rapid la condițiile și metodele de lucru din alte țări. Pretutindeni, inginerii constructori formați la București sunt cotați printre cei mai buni profesioniști ai ramurii.

Reorganizarea învățământului superior de construcții în conformitate cu procesul Bologna deschide largi perspective absolvenților Universității Tehnice de Construcții București de a fi recunoscuți și a se integra în piață ocupațională Europeană.

Universitatea Tehnica de Construcții București este inițiatoarea și coordonatoarea Rețelei Tematice EUCEET, care cuprinde 131 de instituții partenere din 29 tari europene.

Din martie 2001 Universitatea Tehnica de Construcții București a semnat acordul de dubla diploma cu Ecole Nationale des Ponts et Chaussées, primul acord de acest fel din învățământul tehnic superior de la noi.

Universitatea Tehnica de Construcții București este o universitate tehnică pentru formarea specialiștilor cu pregătire superioară în domeniile inginerie civilă, ingineria instalațiilor, inginerie mecanica/mașini și utilaje pentru construcții, ingineria mediului, inginerie geodezică, inginerie și management și ingineria sistemelor.

Universitatea Tehnică de Construcții București are 7 facultăți dintre care 6 cu predare în limba româna și una cu predare în limbi străine (engleză sau franceză). În plus există și un departament pentru studiul limbilor străine. Cele șase facultăți cu predare în limba română (Construcții Civile Industriale si Agricole, Hidrotehnică, Căi Ferate Drumuri și Poduri, Instalații, Utilaj Tehnologic, Geodezie) oferă o pregătire universitară atât pentru primul ciclu, de licență cu durata de 4 ani, în urma căruia se obține calificarea de inginer, cat si pentru ciclul al doilea, de masterat ( 3 semestre). Facultatea de Inginerie în Limbi Străine oferă o pregătire universitară de 4 ani pentru ingineri iar Departamentul de Limbi Străine și Comunicare, oferă o pregătire universitară de 3 ani pentru domeniul limbi moderne aplicate (traducători – interpreți). UTCB oferă și cursuri serale cu durata de 5 ani pentru studii inginerești la Facultatea de Instalații și la Facultatea de Utilaj Tehnologic.

Skip to content