Prof. univ. dr. ing. Nicolae POPA
Date de contact
E-mail: popa.nicolae@cfdp.utcb.ro
Curriculum Vitae
Nicolae V. POPA a absolvit Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri din cadrul Universității Tehnice de Construcții București (UTCB). A obținut titlul academic de doctor inginer in 1986, cu un subiect în domeniul comportării pre- și post-critice a plăcilor din oțel cu rigidizări transversale și longitudinale, utilizate frecvent la componentele structurilor moderne de poduri. Deține calitățile de verificator proiecte și expert tehnic, atestate de Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului din anul 1993, respectiv 1994, pentru domeniul Construcții Poduri, exigențele: A4 (Rezistență și stabilitate la solicitări statice și dinamice); B2 (Siguranță în exploatare) și D (Sănătatea oamenilor și protecția mediului).
În perioada 1990-2000, a ocupat funcția de Decan al Facultății de Căi Ferate, Drumuri și Poduri, iar în perioada 2008-2011 a ocupat funcția de Șef al Catedrei de Poduri. Din decembrie 2011 este pensionar. Continuă să lucreze în domeniul academic ca profesor asociat la Departamentul de Rezistența Materialelor, Poduri și Tuneluri / UTCB. A contribuit la peste 200 de teme de cercetare, studii tehnice și proiecte de execuție în domeniul podurilor și este autor / co-autor la două volume de specialitate și 58 de articole.
Este membru al Asociației Internaționale pentru Siguranța și Managementul Podurilor (IABMAS) din anul 2001, și al Asociației Profesionale de Drumuri și Poduri din anul 1996. De asemenea, face parte din Comitetul Tehnic – Poduri, pentru reglementări tehnice, și din Comisia de atestare a inginerilor români ca verificatori de proiecte și experți tehnici, în domeniul Căi Ferate, Drumuri și Poduri.
Linkuri
Google Scholar Research Gate Researcher Id